Întrebări Frecvente Stomatologie Pitești

Intervenția se face sub anestezie locală și nu se simte. După, în primele două-trei zile, apare un disconfort comparabil cu cel de după o extracție simplă, care se controlează cu antiinflamatoare obișnuite. Majoritatea pacienților se întorc la lucru a doua zi.

Între 4 și 7 luni de la inserarea implantului, dacă osul e suficient. Dacă a fost nevoie de grefă osoasă, se adaugă încă 4–6 luni. În toată perioada puteți purta o lucrare provizorie, astfel încât spațiul să nu fie vizibil.

Studiile pe termen lung arată rate de supraviețuire de peste 95% la zece ani. Ce decide durata nu e implantul în sine, ci igiena și controalele periodice: peri-implantita, echivalentul parodontitei în jurul implantului, este principala cauză de pierdere. De aceea recomandăm igienizare profesională la 4–6 luni după ce ați primit implantul.

Se poate, dar rata de eșec este semnificativ mai mare la fumători, pentru că nicotina reduce vascularizația în zona de vindecare. Recomandarea este oprirea fumatului cu două săptămâni înainte și pe toată perioada de vindecare. Vă spunem deschis acest lucru înainte, nu după.

Diabetul echilibrat nu este o contraindicație; cel dezechilibrat este. Tratamentele cu bisfosfonați, mai ales cele administrate intravenos, necesită o discuție separată cu medicul curant înainte de orice intervenție. Aduceți lista completă de medicamente la consultație.

Da, în situațiile în care osul din jurul dintelui extras este intact și nu există infecție activă. Se numește implant post-extracțional și costă 3.000 de lei. Decizia se ia pe CBCT și, uneori, abia în timpul extracției — dacă osul nu permite, se amână și se pune după vindecare.

Alveola se închide vizibil în 2–3 săptămâni, iar osul se reface complet în 3–4 luni. Firele de sutură se scot la 7–10 zile. Pentru o extracție simplă, majoritatea pacienților sunt complet confortabili după 3–4 zile.

După o extracție simplă, da. După extracția unui dinte inclus, recomandăm o zi de repaus și evitarea efortului fizic 3–4 zile, pentru că efortul crește tensiunea și poate redeschide sângerarea.

Este inflamația alveolei rămase după extracție, când cheagul de sânge se pierde prea devreme. Semnul e durerea care apare sau se intensifică la 3–4 zile după extracție, adesea iradiată spre ureche, cu gust neplăcut. Se tratează în cabinet, în una-două ședințe. Fumatul în primele zile este principalul factor de risc.

Nu pentru toate. Pentru molarii de minte inferiori incluși, însă, poziția rădăcinilor față de nervul alveolar inferior nu se poate aprecia corect pe o radiografie plană. CBCT-ul arată raportul real și permite alegerea tehnicii care evită lezarea nervului. Costă 150 de lei pentru o zonă și se face în clinică.

În unele cazuri, da. Condițiile sunt os intact în jurul alveolei și absența infecției active. Se decide pe CBCT și se confirmă în timpul intervenției.

Intervenția se face sub anestezie locală și nu se simte. În primele 3–5 zile există disconfort și umflătură, controlate cu medicația prescrisă. Pacienții descriu, aproape fără excepție, o recuperare mai ușoară decât se așteptau — în bună parte pentru că pleacă acasă cu dinți, nu fără.

Primele două săptămâni, alimente moi: supe, piureuri, ouă, pește, iaurt. Următoarele luni, evitați alimentele dure și lipicioase — nuci, covrigi tari, caramele. Lucrarea provizorie din PMMA e rezistentă, dar nu la fel de rezistentă ca cea definitivă.

Periaj normal, plus periuțe interdentare și duș bucal pentru spațiul dintre lucrare și gingie. Este zona care decide longevitatea tratamentului. Recomandăm control și igienizare profesională la fiecare 4–6 luni, fără excepție.

Da, și este situația cea mai frecventă — de obicei arcada superioară. Tarifele de mai sus sunt per arcadă.

Implanturile, cu igienă corectă și controale periodice, pe termen foarte lung. Lucrarea definitivă are o durată de viață mai scurtă decât implanturile și poate necesita refacere după 10–15 ani, la fel ca orice lucrare protetică.

Osul puțin e frecvent exact motivul pentru care se alege această soluție — implanturile înclinate folosesc osul disponibil și evită grefele în multe cazuri. Fumatul rămâne un factor de risc real pentru osteointegrare și îl discutăm deschis la consultație, cu cifre, nu cu reproșuri.

Pentru o coroană, între 7 și 14 zile de la preparație, în funcție de material și de laborator. În tot acest timp purtați o coroană provizorie, astfel încât dintele preparat să fie protejat și estetica să nu aibă de suferit.

În zona laterală, nu. În zona frontală, la o lucrare unică lângă dinți naturali, alegerea materialului contează mult — de aceea recomandăm acolo E.max, care are translucența cea mai apropiată de smalț. Diferența se vede cel mai bine în fotografii cu blitz.

Între 10 și 15 ani, adesea mai mult. Ce o scoate din uz nu e de obicei materialul, ci ce se întâmplă sub ea: carie la marginea coroanei sau problemă parodontală. De aceea igienizarea profesională periodică prelungește direct viața lucrării.

Da. Se refac coroanele, iar dacă retracția are cauză parodontală se tratează întâi afecțiunea parodontală. O lucrare nouă pusă pe un teren inflamat va arăta la fel peste doi ani.

Da, exact pentru asta folosim Digital Smile Design și mock-up-ul. Purtați macheta câteva zile, o fotografiați, o arătați cui vreți, și abia apoi decideți. Nu se șlefuiește nimic până la acordul dumneavoastră.

Între 0,3 și 0,7 mm de pe fața vizibilă, adică mai puțin decât grosimea smalțului în zona respectivă. La fațetele din compozit, adesea deloc. Nu se ating fața interioară și marginile laterale.

Fațetele ceramice, 10–15 ani, cu igienă corectă și fără bruxism netratat. Cele din compozit, 3–5 ani, cu retușuri intermediare.

Ceramica, nu — suprafața ei glazurată nu absoarbe pigmenți. Compozitul, da, și e principalul motiv pentru care își pierde aspectul. Ce se poate păta în ambele cazuri este linia de cimentare, dacă igiena nu e riguroasă.

Nu. Materialul fațetelor nu răspunde la substanțele de albire. De aceea albirea, dacă o doriți, se face înainte de fațete, iar culoarea lor se alege apoi în raport cu dinții albiți.

Fațeta ceramică nu se repară, se reface. De aceea la pacienții cu bruxism recomandăm gutieră de noapte — costul ei e nesemnificativ față de refacerea unei fațete.

În primele zile, da, pentru că grosimea și forma marginii incizale se schimbă puțin. Se adaptează rapid. Dacă apare o interferență la închiderea gurii, se ajustează la controlul de la o săptămână.

Nu. Reputația procedurii vine din perioada în care anestezia era mai puțin eficientă. Astăzi, un tratament de canal se face confortabil, sub anestezie locală. Ce doare este dintele înainte de tratament, iar durerea aceea dispare după prima ședință.

În una sau două, în majoritatea cazurilor. La dinții cu infecție periapicală importantă se poate lăsa un pansament medicamentos între ședințe, iar tratamentul se finalizează la 7–14 zile.

Între 60 și 90 de minute la un molar. Lucrul sub microscop nu e rapid — precizia se plătește în timp de lucru, și de aceea ședințele sunt mai lungi decât la un tratament obișnuit.

Pentru că menține canalul steril în timpul lucrului și permite folosirea în siguranță a soluțiilor de dezinfecție. Un tratament de canal făcut fără izolare are o rată de eșec semnificativ mai mare. La noi nu este o opțiune.

Se poate întâmpla la dinții frontali, în timp. Există soluții: albire internă sau, dacă nu e suficient, fațetă ori coroană.

La dinții frontali, cu pierdere mică de structură, adesea da. La molari, nu — un molar devitalizat își pierde elasticitatea și se fracturează sub forțele de masticație. Acoperirea lui nu e o recomandare comercială, ci condiția pentru ca tratamentul să aibă sens.

În anumite situații, cu tehnici regenerative, se poate recupera parțial. Ca regulă însă, obiectivul tratamentului este oprirea pierderii, nu recuperarea ei. De aceea diagnosticul precoce schimbă totul.

Nu, se face sub anestezie locală. După, pot apărea sensibilitate la rece și un ușor disconfort gingival câteva zile. Sensibilitatea la rece se accentuează temporar, pentru că rădăcina rămâne mai expusă după îndepărtarea depunerilor — se ameliorează în câteva săptămâni.

Pentru că gingia era deja inflamată, iar periajul o solicită. Sângerarea scade progresiv în 7–14 zile, pe măsură ce inflamația cedează. Este exact momentul în care mulți pacienți renunță — și tocmai atunci nu trebuie.

Există o componentă genetică reală, care influențează răspunsul inflamator. Nu înseamnă însă că boala e inevitabilă: factorul declanșator rămâne biofilmul bacterian. Un istoric familial înseamnă controale mai dese, nu resemnare.

Reduce simptomele, nu cauza. Tartrul subgingival nu se îndepărtează cu nicio pastă și cu nicio apă de gură. Ele sunt utile ca adjuvant, după tratament, nu în locul lui.

La 3 luni în primul an, apoi la 3–4 luni. Intervalul se stabilește individual, în funcție de rezultatul resondajului și de factorii de risc.

În general, nu. La pacienții cu gingie inflamată sau cu retracții gingivale pot apărea momente de sensibilitate, iar în aceste situații se poate folosi anestezie de contact. Paradoxal, cu cât amânați mai mult, cu atât ședința e mai neplăcută — pe gingie sănătoasă, detartrajul nu se simte aproape deloc.

Nu. Ultrasunetele acționează asupra depunerilor mineralizate, nu asupra smalțului. Senzația de dinte „subțiat” pe care o descriu unii pacienți vine din faptul că suprafața rămâne curată și netedă acolo unde înainte era acoperită de tartru.

Pentru că zonele de colet care erau acoperite de tartru rămân expuse. Sensibilitatea scade în una-două săptămâni. Fluorizarea de la finalul ședinței și o pastă pentru dinți sensibili în perioada aceasta ajută vizibil.

Da, și este recomandată. Modificările hormonale accentuează inflamația gingivală, iar gingivita de sarcină este frecventă. Trimestrul al doilea este intervalul cel mai confortabil.

Îndepărtează petele și depunerile care întunecau culoarea, deci dinții arată mai deschiși. Culoarea naturală a smalțului însă rămâne aceeași. Pentru o schimbare reală de nuanță e nevoie de albire profesională.

Evitați cafeaua, ceaiul negru, vinul roșu și alimentele puternic colorate două-trei ore — smalțul proaspăt lustruit absoarbe mai ușor pigmenții. Dacă s-a aplicat fluor, nu mâncați și nu beți 30 de minute.

Tratamentul se face sub anestezie locală când caria e profundă sau dintele e sensibil. La cariile mici, superficiale, frecvent nu e necesară anestezia. Vă întrebăm înainte, nu decidem în locul dumneavoastră.

Între 30 și 60 de minute pentru o obturație, în funcție de mărime și de localizare. O carie interdentară la un molar durează mai mult decât una pe suprafața de masticație, pentru că refacerea punctului de contact cere timp.

O sensibilitate ușoară la rece, timp de câteva zile până la două săptămâni, este normală după o obturație profundă. Ce nu e normal: durere spontană, durere la cald sau sensibilitate care se accentuează după prima săptămână — în aceste situații reveniți, pulpa poate fi afectată.

Între 7 și 10 ani pentru o obturație mare, mai mult pentru una mică. Ce o scoate din uz este de obicei caria secundară apărută la marginea ei, nu materialul în sine.

Da, și este indicat când apar fisuri în dinte, carie secundară sau când obturația veche a slăbit un perete al dintelui. Nu recomandăm însă înlocuirea de rutină a unei obturații de amalgam funcționale, fără carie — fiecare refacere îndepărtează încă puțin țesut sănătos.

Nu e urgență, dar nu e nici de amânat. Un perete fracturat lasă dentina expusă, iar caria avansează rapid pe suprafața aceea. Cu cât se rezolvă mai devreme, cu atât rămâne mai mult dinte de salvat.

Între 12 și 30 de luni, în majoritatea cazurilor, în funcție de complexitate și de vârstă. La aligneri, durata e comparabilă. Estimarea o primiți la consultație, după analiza radiografiei și a modelelor.

Montarea aparatului nu doare. În primele 3–5 zile după montare și după fiecare activare apare o sensibilitate la masticație, care cedează cu analgezice obișnuite și cu o dietă mai moale. Iritațiile pe mucoasa obrazului, la început, se rezolvă cu ceară ortodontică.

Rareori. Mușcătura este un sistem — corectarea unei arcade fără cealaltă duce, cel mai adesea, la un rezultat instabil. Există excepții, dar se stabilesc la analiza cazului, nu la cerere.

În cazurile cu înghesuire mare, uneori da — de obicei premolari, iar extracția se face în clinică. Decizia se ia pe analiza spațiului, nu ca regulă. La copiii evaluați devreme, extracțiile se pot evita prin lărgirea maxilarului.

La 4–6 săptămâni pentru aparatele clasice, la 6–10 săptămâni pentru cele autoligaturante. Fiecare control costă 100 de lei pe arcadă.

Nu. Condiția e sănătatea parodontală, nu vârsta. Facem întâi o evaluare parodontală, iar dacă există inflamație sau pierdere osoasă, o tratăm înainte de a începe.

Poate începe de mic, dar periajul eficient cere o coordonare motorie care se dezvoltă în jurul vârstei de 7–8 ani. Până atunci, părintele reia periajul după copil, cel puțin seara.

Cu fluor, în cantitatea potrivită vârstei: o urmă, de mărimea unui bob de orez, până la 3 ani, și cât un bob de mazăre între 3 și 6 ani. Cantitatea contează pentru că la vârstele mici copilul înghite o parte din pastă.

Nu forțăm. Programăm ședințe scurte, de acomodare, în care nu se întâmplă nimic. De obicei, a doua sau a treia vizită merge. Un tratament impus prin forță rezolvă o carie și creează o problemă mult mai lungă.

Doar când sunt necesare pentru diagnostic — carii interdentare invizibile clinic, evaluarea dinților permanenți în dezvoltare, traumatisme. Dozele aparaturii digitale actuale sunt mici, iar decizia se ia de la caz la caz.

Este o urgență reală. Ridicați dintele de coroană, nu de rădăcină, clătiți-l scurt cu ser fiziologic sau lapte — fără să frecați — și aduceți-l la cabinet în lapte sau în saliva copilului. Sunați imediat. Șansa de reimplantare scade dramatic după prima oră.

Se întâmplă frecvent la incisivii inferiori. De obicei dintele de lapte cade singur în câteva săptămâni. Dacă nu, se extrage — 150 de lei — ca să lase dintele permanent să se alinieze.